Mami, de ce plângi? – Nu eşti singura şi nici singură!

Raluca Bădița a lansat pe blogul ei o campanie foarte plină de încărcătură emoțională.

Este o temă aşa de grea, încât inițial nu am dorit să mă implic niciun pic. Am luat totul extrem de personal şi m-a zguduit puternic. Şi acum sunt confunză şi nu ştiu unde o să ducă articolul acesta, dar până acum câteva zile nu credeam că o să pot scrie nici măcar un cuvânt despre asta.

Recunosc sincer şi destul de greu, că eu sunt una dintre femeile care are măsele puse în gură din cauza unui fost iubit. Ca să fie clar, mi-a zburat măseua din gură cu unul dintre pumnii serviți pe post de mângâieri. Asta înseamnă că stiu bine cum te simți în calitate de victimă. Este greu să rupi lanțul. Este greu să nu crezi ca tu „ti-o cauți”, dar mai ales că nu aşa este normal.

Nu ştiu cum ați crescut voi, dar în jurul meu au fost foarte întâlnite scenele de violență domestică. La noi în familie, la vecini, ca un fapt firesc şi în relațiile mele ce au urmat.

Am îndurat bataie ani de zile. Am mâncat bătaie la greu de la EL, cel care trebuia să rămână în sufletul meu pe viață ca fiind primul. Ştiți vorba aia „prima iubire nu se uită niciodată”. Nu este uitat! A rămas de rămas. Ca acel băiat care a distrus în mine inocența. Ca acel băiat care mi-a călcat sufletul în picioare cu bocancii lui murdari.

Despre asta este vorba în campania inițiată de Raluca. Violența domestică şi suflete strivite în bătaie. Şi eu cred că avem mare nevoie de campania aceasta. Îmi doresc mult să devină virală. #mamideceplangi nu are cum să nu ajute. Măcar şi doar prin conştientizare.

De fapt, cred că de asta este cea mai mare nevoie, de conştientizare.

Sunt foarte multe femei abuzate în România. Ele şi copiii lor. Mult prea multe nu pot vorbi despre asta. Ştiu din sufletul meu că doare ca dracu. Altora le este frică să vorbească despre asta. Altele sunt copleşite de ruşine aşa că nici ele nu vorbesc despre asta. Am fost şi eu rând pe rând toate tipurile de femeie de mai sus. Până decizi şi reuseşti să pleci, treci prin dureri, umilințe, frică şi ruşine, iar ele rămân cu tine o vreme şi după. Nu, nu prea îți vine să vorbeşti deschis despre asta.

Din păcate, dacă se ştie că acest fenomen este aşa de extins din surse oficiale (găsiți aici un articol cu câteva date statistice dure), eu vă spun cu durere în suflet că în fapt este ca bună ziua. Iar cu cât ne indepărtăm de oraşe, cu atât situațiă devine mai dramatică.

În afară de conştientizare Raluca ajută şi concret femeile abuzate. Ea a deschis un grup pe facebook unde puteți ajuta sau cere ajutorul. Sunt şi specialişti acolo, iar grupul îl găsiți aici. Primul pas este cel mai greu. Să ceri ajutorul. Nu mie! Că şi mie îmi e greu cu asta după mai bine de 10 ani. Nu sunt eu în măsură să ajut. Dar Raluca a decis că poate şi eu o cunosc de ceva vreme. Apăăi când o vrea ea să se implice şi să ajute, o face!

Nu pot eu să vă ajut prea mult fiind copleşită emoțional la randul meu, dar uite că vă pot scrie despre asta şi pot să vă rog dacă ştiți persoane care au nevoie de susținere să le aratați articolul acesta şi mai ales…susținere. Nu le judecați şi nu le criticați. Cum spuneam mai sus, primul pas este cel mai greu. Să ceri ajutorul! Aşa că să le încurajăm să o facă. Apoi vine al doilea pas. Să nu te mai simți cel mai singur şi amarât om din univers, şi în acelaşi timp să înveți să accepți ajutorul primit. Pare simplu, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt că este la extrema opusă.

Am avut nevoie de mulți ani să accept conştient că ani de zile AM STAT să manânc bataie de la un barbat pe care îl numeam iubitul meu. Mi-a fost şi mai greu să accept asta în fața voastră.

Însă cel mai greu este să scot total din mine ceea ce a plantat adânc viața cu asemenea exemple. Statutul acesta de victimă şi agresor nu este ceva uşor de gestionat. Am îndurat ani de zile bataia până am vrut să mă apăr. Într-una din zile am dat de frică cât de tare am putut şi eu în el. În acele momente am fost satisfăcută, răzbunată şi îndreptățită să o fac. El nu s-a ridicat de jos şi puțin a lipsit de la o reală tragedie. Eu, victima ce trasarea la orice atingere şi care mânca bătaie inclusiv din această cauză, în acele momente am fost cel mai de temut agresor.

A fost şocant pentru mine să constat că puterea este la MINE. Că mă pot apăra de astfel de indivizi, dar că cel mai bine este să ma apăr plecând şi NU copiind din comportamentul lor. Am stat prea mult. Şi da. Nu a fost uşor să plec. Orice victimă care a stat ani lângă un agresor poate spune că oarecum te „înveți” aşa. Eu am pus ghilimele pentru că cred cu tarie că nu te înveți, doar acumulezi şi refulezi pe unde poți, când şi cum poți. Eu am îndurat aşa de mult încât chiar şi prin gestul de eliberare m-am folosit de aceeasi tehnică, abuzul.

Aşa că NU sta femeie cu agresorul până îi înveți limba. E posibil să nu îți placă prea tare de tine când te trezeşti că o înțelegi aşa de bine. Pentru că ştii ceva? În viața ta, TU contezi. Restul oamenilor fac parte din ea, dar viața ta eşti doar tu şi merită să îți aparții. Si mai ştii ceva? Nu eşti nici singura şi nici singură. Cere ajutorul neapărat pentru că ” şi dacă cerul este plin de nori, soarele nu dispare. El tot străluceşte de după ei”. Iar eu completez: şi merită tot efortul să ne mutăm din zona înnorată la una cu soare. Vorba aia, decât o viață plânsă, mai bine una râsă!

Eu mă consider şi norocoasă că am trăit atunci experiența acesta. Am învățat să plec chiar daca mi-a ieşit greu. Se putea mult mai rău. Se putea ca acum fiica mea să mă întrebe #mamideceplângi?