Despre mine

Dacă te mai întrebi, eşti pe un blog despre ceai.

Acum nah, nu te astepta să fie doar cu ceai. O să apară şi peisajul wild, că stau la țară şi am cu ce mă lăuda. Ca bonus sunt mamă, deci vrei nu vrei, ceaiul o să mai conțină țărână sau tempera din când în când. O să apară şi pisica, ba chiar şi cățelul uneori. Sper că nu şi cocoşul că ăla sare şi te „cici” (în traducere te ciupeşte). (Între timp devenit supă).

Eu sunt Ionela Popa şi am început cu „compoțelul” (=ceai aromatizat sau şi mai grav „ceai” de fructe) prin 2008. Prima mea întalnire cu CEAIUL a avut loc abia prin 2010. De atunci, cu o singura exceptie, e drept că excepția a durat câțiva ani, asta fac. Ceai, ceai şi iar ceai.

.

Fotografie realizată de Iuliana Cristina Popescu în cadrul evenimentului City Meditation

La prima întalnire am fost foarte dezamagită, era amar şi mi-a făcut gura pungă. Nu mi-a plăcut. Nu am înteles eu nimic atunci, dar măcar nu am dat vina pe ceaiul în sine, am fost dezamagită de mine. :)) Am zis, clar eu nu sunt suficient de sofisticată pentru ceai. Mult lăudata licoare magică, mie nu îmi place.

Adevărul este că nici ceaiul nu era cel potrivit (nu aveai în țară prea multe magazine cu ceai, iar de unde să cumperi ceai chinezesc bun nici vorbă), dar nici eu nu am ştiut să îl prepar.

Am insistat totuşi pe subiect, dar cu ceai verde cu iasomie şi mult citit pe blogul lui Cosmin (aici).

Aproape din prima am simțit diferențe mari între diverse sortimente şi am fost curioasă să aflu mai multe, dar în afară de Cosmin, greu în tară cu procuratul de informații.

Am făcut Tashi în 2012, magazin care îmi „spăla” toate frustările de client ale magazinelor existente şi neexistente. Îmi doream să împărtăşesc cu toți care ar vrea să mă asculte, absolut tot ce am învățat despre ceai până atunci, dar şi să învăț mai mult.

Am făcut aşa: la parter magazin specializat în vânzarea de ceai, mai ales ceai chinezesc pentru pasionații de domeniu; la demisol aveam o mini ceainarie cu 4 mese în dotare. Ca să vadă lumea că ceaiul verde nu este amar şi nici nu face gura pungă. Serveam ceai şi în mod clasic, dar şi Gong Fu. Aveam serile de joi în care ne vedeam în grup de maxim 12 oameni şi beam ceai Gong Fu, le povesteam despre ceai, făceam diverse teste şi degustari. Era foarte fain şi ne-am împrietenit mult între noi.

A fost totul frumos şi a mers bine până când am rămas însărcinată şi brusc mi-am dorit să petrec mai mult timp cu mine şi pasiunile mele, dar fără compania altor oameni. Am visat mereu o casă la țara, mică dar dichisită (înca mai am ceva de lucru la acest capitol) şi să-mi beau ceaiul singură afară. Mămicenia m-a facut să nu mai suport amanari şi să mă mut. Într-o lună am decis să închid magazinul şi să plec. L-am păstrat online (aici) şi l-am luat cu mine. Am renovat (se citeste: încă renovez) casa bunicilor si uite-mă la țară.
La 2 ani fără 3 luni de când am plecat, îți spun, tare bine am făcut!

L.E. M-am (re)mutat în Bucureşti. Cum de s-a ajuns la aşa ceva găseşti aici. Impresii scrise imediat după mutare găseşti aici.

Spuneam mai sus de o excepție. În sarcină nu am putut să beau şi nici mare parte din alăptare. În sarcină de la aciditate, în alaptare pentru că nu mai dormea copilul, copil care şi aşa încă mă chinuie cu somnul. Să nu crezi că nu am băut niciun pic, nu am băut zilnic, dar ocazional m-am tot întâlnit cu el şi în cei 2 ani de pauză.

Ei bine acum sunt după excepție! Am avut tentative de revenire, dar nu au avut constanță. Acum a venit primăvara şi parcă e prea gol locul de sub vişin fără tava mea de ceai.

Îți mulțumesc că eşti aici! E nouă şi pentru mine treaba asta cu scrisul, sunt şi eu curioasă cum o să mă descurc. 🙂

Fie într-un cea(s)i bun!

Reclame