Ce este ceaiul?

Nu vreau ca blogul să fie foarte tehnic şi nici să vă bat capul cu texte aşa de lungi, dar nici nu pot să trec peste informații esențiale. Vă las aici câte ceva.

Ce este ceaiul?

O întrebare simplă, cu răspuns neaşteptat şi simplu: ceaiul este denumirea unei plante din specia Camellia, mai exact Camellia Sinensis.
Cuvantul provine din limba chineză şi se referă doar la acestă plantă.
Menta, muşetelul, sunătoarea, trandafirul, fructele, etc. sunt infuzii, plante medicinale, infuzii de fructe, în tot cazul nu sunt ceai. S-a moştenit şi folosit cuvântul precum Xerox pentru copiatoarele Minolta. Ea este cunoscută în Romania ca ceai verde/negru şi cam atât, deşi mai există şi ceai alb, galben, oolongul şi puerhul.
Există două varietăți ale acestei plante:

• camellia sinensis sinensis- cu frunza mică;
• camellia sinensis assamica- cu frunza mare.

În realitate planta este un copac, dar este ținut la dimensiuni mici pentru a se putea culege usor.
Un arbore de ceai se poate exploata mai bine de 50 de ani si are nevoie de aproximativ 4 ani pentru a oferi prima recoltă.

În cazul în care este cules mai des, ceaiul obținut o să fie de calitate mai bună, iar cele mai apreciate/aromate sunt aşa zisele first flush, adică prima culegere dupa perioada de odihnă a plantei. În cazul în care se culege rar, se obține o cantitate mai mare de recoltă, dar calitatea sa scade. Cele mai apreciate ceaiuri sunt cele culese după toate regulile din platații care sunt exploatate o singură dată pe an. Evident ceaiul de acest gen este foarte scump, se obține în cantități infime şi este mult mai aromat.

Ce este ceaiul alb?

Este cel mai puțin procesat şi oxidat dintre toate tipurile de ceai.
Tehnica de prelucrare este destul de simplă, fiind cules şi lăsat o vreme pentru ca mai apoi să fie încălzit la temperatură puternică pentru a se opri oxidarea.
În mod normal, ceaiul alb se fabrica doar din muguri nedeschişi care sunt acoperiți cu firişoare mici albe (puf) fapt care îi explică numele. Pentru că cererea pentru el era mare, cantitățile obținute mici, iar pretul destul de piperat, s-a acceptat ca ceaiul alb să conțină şi frunze, cum este de exemplu Pai Mu Tan-ul (Bai Mu Dan), cel mai cunoscut ceai alb.
Licoarea obținută din el este mai fină atât la culoare (transparentă), cât şi la gust față de restul tipurilor de ceai existente.
Deşi pare mai puțin aromat ca restul ceaiurilor, cel alb este mult mai bogat în arome chiar dacă ele sunt mai subtile. Este mai bogat şi în vitamine, minerale, antioxidanți, dar şi în teină. Da, în teină!
Stiu că în România ceaiul alb este cunoscut ca cel mai slab dintre toate tipurile de ceai, dar în realitate el conține 4,8% teină, comparat cu cel verde care conține 2,9%. Sursa aici.
Cu cât ceaiul este mai puțin procesat, cu atât teina din el este mai greu digerabilă, motiv pentru care ceaiul alb elimină teină în organism mai multe ore ca orice alt tip de ceai. Tocmai acest mod gradual de eliberare a teinei l-a făcut să fie considerat cel mai slab dintre toate tipurile de ceai. În realitate lucrurile fiind invers, având aproape dublu cantitate de teina față de ceaiul verde şi cel negru.

Ce este ceaiul verde?

Este Camellia Sinensis total neoxidată. Ceaiul este încălzit imediat după recoltare pentru a se ucide enzimele plantei, astfel încât să nu oxideze nici pic.
În Japonia, cea mai raspândită metodă de oprire a oxidarii este utilizarea aburului.
În China cea mai răspândită metodă este de încălzirea lui în nişte tigăi „wok-uri” mari sau în cuptoare special destinate.
O să simțiți că ceaiul verde chinezesc este diferit de ceaiul verde japonez. Regiunea de unde provine, altitudinea, solul, apa, clima, atenția cu care a fost recoltat şi procesat, modul de procesare şi rulare, toate detaliile determină calitatea unui ceai şi îl fac unic.
În mod cert, factorul cel mai determinant în gustul pe care o să-l ofere un ceai verde este felul în care i-a fost oprită oxidarea. De aici rezultă atât de multe sortimente de ceai verde.
Imediat ce oxidarea a fost oprită, frunzele încă umede se rulează în diferite forme. Acest fapt păstrează aroma şi gustul ceaiului mult mai bine, atât prin o conservare mai buna a aromelor şi uleiurilor, cât şi prin protejarea frunzelor de rupere. Fiecare tip de rulare oferă un gust şi o aromă unică, o mulțime de specialități care mai de care mai renumite şi mai parfumate. Şi acestea se impart la randul lor pe grade de calitate, în functie de maestria celui care a rulat ceaiul, dar şi a celui care l-a crescut.
După rulare, pentru a desăvârşi aroma, pentru a fixa uleiurile şi substantele în frunze, ceaiul se usucă. Cel mai bun ceai verde este cel uscat la aer, încet. Există însă şi încăperi încălzite, special construite pentru uscarea ceaiului. Prin acest procedeu ceaiul capătă o aromă fină de fum.
Ceaiul verde conține la fel de multă cafeina ca şi cel negru!
Există mitul că ceaiul negru este mai bogat în cafeina ca cel verde, dar este neadevărat. În realitate sunt la egalitate, diferențele apărând datorită procesului de oxidare, care face cafeina din ceaiul negru mult mai usor de digerat, deci ajunge mai repede în sânge. Ceaiul verde elimina „energie” în organism într-un rit mult mai lent, dar pentru mai multe ore… şi uite aşa a aparut confuzia.

Ce este ceaiul galben?

Este cel mai rar şi contrafăcut ceai. Se fabrică similar cu cel verde, dar în procesul de ofilire este lăsat mai mult, până când frunzele capătă culoarea galbenă. De aici îi vine denumirea. Este pretențios la preparare, dar recompensează pe masură.

Ce este ceaiul oolong?

Denumit şi Wulong sau ceai albastru, este un tip ceai semi-fermentat. Poate să fie oxidat între 8 şi 88%, deci fie poate să rămână în tabăra ceaiului verde, fie poate să meargă în direcția celui negru.
Este printre cele mai sofisticate tipuri de ceai, cu cele mai complicate şi complexe tehnici de prelucrare. Nu sunt mulți acei maeştrii care ştiu să facă un oolong bun.
Inclusiv prepararea îl forțează să fie sofisticat, mai ales pe cel „verde”, rulat.
Are cele mai multe etape de prelucrare şi sunt necesare răbdare şi pricepere pentru a obține un oolong de calitate. Se fabrică şi din frunzele mai mari ale plantei şi evident ca locul în care a fost crescut, atenția cu care a fost cules şi crescut, felul în care i-a fost controlată oxidarea şi modul în care a fost ulterior rulat, determină calitatea unui asemenea ceai.
În general, oolongul verde este rulat sub forma unor pumni mici şi strânşi, care puşi la infuzat (în mod corect) se deschid în rămulele de ceai formate dintr-un mugure şi maxim 3 frunze pentru oolongul bun.
Procesul de semi-oxidare îi reduce gustul vegetal (de iarba) specific ceaiului verde, oferindu-i o dulceață şi un parfum aparte pentru care este atât de iubit, căutat şi apreciat acest tip de ceai.
Oolongul bun este parfumat, gustos, cremos şi te face să tot vrei să bei, dar pentru ce oferă, cere atenție la schimb. Doar dacă frunzele se deschid bine la infuzat îsi dezvăluie aroma. Despre acest lucru am scris aici.
Oolongul mai puternic oxidat nu este la fel de „tare” rulat şi are gustul mai puternic. Evident că diferențele între specialități de oolong „negru” pot să fie foarte mari.
Pentru efecte maxime acest ceai trebuie preparat gong fu. (am scris aici care e treaba cu gong fu cha)

Ce este ceaiul negru?

Pe scurt este planta de ceai „ajutată” să oxideze în totalitate.
Dupa culegere, zvântare şi rulare frunzele se zobesc pentru ca aerul să le poată oxida. Procedeul de zobire se repetă de până la 3 ori, fiind intermediat de procese de cernere, astfel încât cele mai mici bucăți să fie eliminate.
Aceste etape fac posibil procesul de oxidare, un fenoment natural, complex, ce trebuie controlat cu măestrie. Ceaiul capătă noi substanțe aromatice şi o culoare maroniu-roşcată, mugurii rămânâd deschişi la culoare.
Evident că există multe plantații de pe care se produce ceai negru, multe tehnici de culegere şi multe moduri de prelucrare ulterioară a frunzelor. În zilele noastre, mare parte din ceaiul negru este obținut prin procese mecanizate, dar în mod evident că cele mai bune rezultate sunt obținute prin procesare manuală, de la culegere şi până la strivirea frunzelor pentru oxidare, proces oricum hotarator pentru calitatea ceaiului obtinut şi care trebuie atent controlat.
Este o plăcere să descoperi ceaiul negru din frunza întreagă… o adevarată maestrie să faci ceai negru din frunza întreagă şi asta se remarcă în gustul ceaiului.

Ce este ceaiul puerh?

Aici se complică tare treaba, mai ales ca şi el poate să fie de mai multe feluri. O să vă spun doar că se consumă învechit.

Cel care se învecheşte lent (fermentează) şi natural se numeşte sheng sau crud, iar cel care se învecheşte „grăbit” se numeşte shou sau copt.

Este cel mai intrigant şi sofisticat tip de ceai.

Partea proasta este ca oricâtă informație vă dau acum, tot ce fac este să bulversez, aşa că o să-l tratez separat cândva, cum îi este cuvenit.

Este un ceai care ori place, ori nu place. Este supranumit „ceai viu” datorită procesului de fermentare care permite existenta unor bacterii prietenoase cu sistemul digestiv.